De curand, tot colindand Internetul, am dat peste aceasta imagine si, bineinteles, nu m-am putut abtine sa nu scriu ceva! So…Enjoy!cH9ZZ1D Dau vina pe vodka!

Capitolul 1

       Luni dimineata, putin trecut de zece si telefonul imi suna neincetat. Injur soneria enervant de zgomotoasa si ma intorc pe partea cealalta tragand cu forta pilota pentru a-mi proteja ochii sensibili de lumina ce razbea prin draperia prost trasa. Telefonul s-a oprit si pentru o secunda m-am putut relaxa in comfortul patului meu, bucurandu-ma de mult doritul meu moment de liniste. Fericirea insa nu a durat mult, si in curand dormitorul a fost inundat de acorduri stridente de chitara. Ma ridic brusc, aruncand pilota cat mai departe de mine si ma uit cu ura la dispozitivul diabolic ce indraznea sa-mi tulbure somnul.

Cu o migrena ingrozitoare ma tarasc langa noptiera, simtind cum fiecare muschi imi zvagneste de durere. Intind mana fara tregere de inima si raspund fara sa verific numarul de telefon.

–  Mda…? Nu fac nici un efort in a-mi ascunde cascatul si ma uit absenta la pijamalele mele. Nu imi aduc aminte sa ma fi schimbat de haine, de fapt nu imi amintesc mai nimic legat de ce am facut noaptea trecuta.

–  Buna dimineata domnisoara Eremia! Doream sa ma asigur ca veti putea fi prezenta azi la birou la ora unsprezece.

–  Da…sigur…Am raspuns nesigura privind numarul necunoscut de telefon. Un “Perfect!” mai tarziu si apelul s-a incheiat lasandu-ma nauca. Am clipit de cateva ori incercand sa inlatur perdeaua de ceata ce imi acoperea amintirile. Am verificat din  nou numarul de telefon si l-am aruncat in pat. Nu avea cum sa fie seful meu. Nu ar fi avut nici un motiv sa ma sune dupa un numar necunoscut. Nu cand este atat de atasat de telefonul sau ridicol de scump. Ma dezbrac si ma strecor in dus lasand jetul de apa fierbinte sa imi scalde pielea. Ca un robotel ce deja si-a intiparit in memorie rutina de dimineata ma pregatesc de munca. Ma imbrac cu prima fusta si camasa gasita, imi prind parul intr-un coc rapid si ma machez indeajuns incat sa maschez orice semn de mahmureala si oboseala de pe chip. Un ultim retus mai era necesar. Picaturile magice de ochi ce le inlaturau roseata. O investitie inspirata, imi spun in timp ce imi arunc glossul preferat in geanta.

Ma intorc dupa telefon si observ pe noptiera, zacand inocent, un biletel alb cu numele meu inscriptionat pe el. Il ridic tematoare recunoscand scrisul ordonat al sefului meu. Il deschid si il citesc in soapta:

“ Daca maine voi fi concediata, se va intampla pentru ca:

  1. Mi-am pipait seful.
  2. L-am fortat sa imi cumpere un Big Mac.
  3. Am aruncat cu Big Mac-ul in el.
  4. Am aruncat pe geamul masinii lui un telefon foarte scump.”

Ma prabusesc in pat privind ingrozita cuvintele insirate pe albul hartiei. Valul de ceata, ce pana acum imi intuneca memoria, s-a risipit si amintirile evenimentelor petrecute noapte trecuta se derulau cu o viteza incredibila prin fata ochilor mei.

***

      Prietena mea cea mai buna, stabilita acum in Anglia impreuna cu logodnicul ei, se intorsese pentru o scurta perioada in tara si doream sa petrecem acea seara impreuna si sa depanam amintiri. Planuiam sa mergem la o cafenea draguta, unde obisnuiam sa ne ducem in fiecare zi dupa cursuri, insa am sfarsit prin a ne petrece seara in club, cu mult prea mult alcool in sistem decat ar fi fost acceptabil.

Putin dupa miezul noptii, Elena a primit un telefon de la parintii ei, cerandu-i sa se intoarca acasa pentru o urgenta de familie. Si-au trimis pana si soferul pentru a se asigura ca se intoarce teafara. Stiind cat de stricta era familia ei, am usuit-o asigurand-o ca imi voi  chema in scurt timp un taxi pentru a ajunge acasa. Ne-am spus la revedere si am privit-o cum se urca greoi in Mercedesul tatalui ei si a demarat in tromba. Am oftat si, sprijinita de peretele rece al clubului, incercam in zadar sa butonez telefonul. Cum puteam sa imi chem un taxi daca nu puteam nici macar sa imi deblochez telefonul?

Mi-am lasat capul pe spate si mi-am inchis ochii. Am inspirat adanc aerul rece al noptii si am mai incercat o data sa desenez modelul pe ecranul telefonului. Dupa a doua incercare am vazut imaginea de fundal atat de familiara a aparatului si, fericita, m-am desprins de perete. Proasta miscare. De indata ce m-am dezlipit de zidul ce imi sustinea greutatea mi-am pierdut echilibrul si tot ce putea inregistra in acel moment era imaginea asfaltului ce se apropia periculos de repede de fata mea. Mi-am inchis ochii strans si am scancit ca un copilas asteptand ca nasul meu sa intre in contact direct cu trotoarul, insa o pereche de brate puternice mi-au prins corpul intainte de a se lungi pe asfalt.

M-au ridicat cu usurinta si m-au sprijinit de pieptul solid al salvatorului meu, luptandu-se sa ma tina dreapta. A oftat adanc si mi-am cerut instinctiv scuze. Tocurile inalte si alcoolul nu erau un amestec tocmai bun. Mi-am intors capul incercand sa-i deslusesc trasaturile fetei, insa din cauza luminii slabe si al bauturilor consumate in ultimele ore, chipul sau nu parea decat un joc ciudat de umbre. Nemultumita, mi-am pus palmele pe umerii sai incercand sa ma apropii cat mai mult de el insa, coordonarea dintre corp si creier nu functiona la parametri normali si tot ce am reusit sa fac a fost sa ii dau un cap in gura. Destul de tare. L-am auzit injurand printre dinti si mi-am cerut scuze pentru a doua oara in acea seara.

Vazand ca nu  este nici o sansa sa pot merge singura, barbatul misterios a incercat sa ma ridice in brate. Spun, incercat, pentru ca de indata ce picioarele mi s-au ridicat cu un centimetru de pe suprafata trotoarului am inceput sa ma zbat si sa tip cat puteam de tare atragand atentia catorva persoane ce pierdeau vremea in parcarea alaturata. Cine nu ar fi facut asta daca un strain incerca sa te ia pe sus?!

– Pentru numele lui Dumnezeu femeie nu vreau decat sa te duc acasa! Veni vocea exasperata a tanarului meu salvator posibil rapitor. Si asa barbatului misterios i se atribui o identitate.

– Sefu! Am strigat fericita si mi-am aruncat mainile in jurul gatului sau, tinandu-l strans de parca era persoana mea preferata de pe toata suprafata planetei. L-am auzit din nou oftand, dar totusi multumit ca am incetat sa ma mai zvarcolesc si m-a ridicat cu grija. Inainta lejer, in ciuda greutatii mele si asta m-a facut sa imi desprind fata de gatul lui. Avea aceeasi expresie aparent lipsita de emotie pe care o purta de fiecare data, insa privirea usor incruntata si linia ferma a buzelor ii denotau iritatia. Atentia mi-a fugit insa mai jos. Si anume la cei trei nasturi de la camasa ce probabil s-au desprins pe cand ma luptam sa scap din stransoarea lui. Mi-am inclinat capul usor incercand sa vad mai bine si am chicotit.

–  Sefu are muschi…Am spus mai mult soptit si mi-am strecurat mana pe sub camasa lui. Am simtit cum bratele ce imi suportau trupul isi pierd vitalitatea si pentru o clipa m-am gandit ca voi ateriza gratios in fund. Cel putin parcarea era goala… Cu toate acestea mainile sale m-au asezat usor in picioare, tinandu-ma dreapta in timp ce deschidea portiera Audiului sau negru. M-am strecurat cat puteam de atent in scaunul pasagerului si am inchis portiera fara a sparge sau zgaria ceva. Mandra de reusita mea, am incercat sa imi pun centura de siguranta in timp ce seful meu se urca in masina.

Se intoarse spre mine si izbucni in ras. Aveam ochii inlacrimati si il priveam neajutorata. Cumva reusisem sa imi leg mainile. Dupa ce m-a eliberat si s-a asigura ca am centura prinsa bine,a scos masina din parcare. Am inspirat adanc si m-am asezat cat puteam de comod. Am clipit de cateva ori de parca tocmai imi adusesem aminte ceva foarte important si am soptit:

–  Mi-e foame. Gandindu-ma ca poate nu m-a auzit, l-am batut usor pe umar. Imi e foame. Am repetat pe un ton rugator. Am asteptat cateva momente, insa tacere. Enervata, m-am rasucit si am intins mana spre claxonul masinii. Dupa doua claxoane prelungi, masina a franat brusc.

Ignorand privirea ucigatoare a lui Serban am zambit cat de inocent puteam retragandu-mi mana.

– Imi e foame. A ramas tacut pentru cateva secunde, apoi, oftand, ma intreba pe un ton obosit.

– Ce vrei sa mananci?

– Hm…Un Big Mac! Te rooog! Te rog! Te rog! Te rog! Ma privi lung si isi verifica ceasul. Se mai uita odata la mine si scuturandu-si capul, porni spre cel mai apropiat McDonald’s Drive-Through. Dupa douzeci de minute de gonit pe strazi si asteptat, imi pasa rapid mancarea si manevra masina cu agilitate pe strazi cu intentia de a ma expedia cat se putea de rapid acasa. Multumita, am desfacut cu grija ambalajul si mi-am inspectat Bic Mac-ul.

– Are susan. De ce are susan? Am intrebat suparata ambaland la loc sandwitch-ul. Nu pot sa cred ca mi-ai luat un Big Mac cu susan! Am tipat si l-am aruncat in el, lovindu-l in umar. Se uita uimit cand la mine, cand la pachetul ce isi gasise salasul pe podeaua masinii lui si se gandi daca sa ma arunce sau nu din masina.

– I-imi cer scu-scuze! M-am balbait ingrozita. Ma retrasesem in cel mai indepartat colt al masinii cu o mana pe incuietoare pregatita sa o iau la fuga in caz de pericol. Nu ca as fi reusit mare lucru in stadiul in care eram. Serban inchise ochii pentru o clipa incercand sa-si potoleasca furia si, fara a spune un cuvant, porni motorul masinii. Am ramas tacuta pentru cateva minute fara a indrazni sa-mi ridic privirea din podea. Incepusem sa ma joc cu tivul bluzei mele mov cand o lumina purpurie imi capta atentia. Licarea hipnotizant si mana mea s-a intins instinctiv catre sursa acesteia. Telefonul lui Serban! Pretiosul lui telefon, m-am gandit ridicandu-l in dreptul ochilor mei si inspectandu-l atent. Mereu ma intrebam ce era atat de special la el.

– Raluca ce faci cu…Nu, Raluca lasa-l jos! Raluca…Am ras copilareste ignorand avertizarile lui Serban si tinand micutul aparat cat mai departe de mana lui intinsa. Imi parea atat de amuzant cu o mana intinsa dupa telefon, una pe volan si cu ochii atintiti cand la drum, cand la mine. Am ras din nou si am incercat sa ma feresc de mana lui, insa, cum stransoarea mea nu era foarte puternica, telefonul mi-a zburat din mana. Pe geam. Injurand printre dinti, viitorul meu fost sef, a oprit masina si s-a grabit dupa telefon.

Nici bine nu a iesit din masina ca o duba alba a trecut in viteza peste micul gadget aplatizandu-l destul de frumos. Am inghitit in sec, simtind cum sangele imi ingheata in vene. L-am vazut pe Serban aplecandu-se dupa ce a mai ramas din telefonul lui si se intoarse catre masina fara a scoate un sunet. Trupul a inceput sa imi tremure necontrolat si m-am grabit sa ies din masina impleticindu-ma pe picioare.

–  Cred ca eu o sa merg pe jos…Am spus cu vocea stinsa indepartandu-ma incet de el. Nu l-am mai vazut niciodata atat de furios si pentru prima data imi era cu adevarat teama de o persoana. Si-a atintit privirea rece asupra mea si mi-a spus pe un ton intunecat.

– Urca-te inapoi in masina. Si asa am facut. Restul drumului am ramas tacuta, complet nemiscata. Am reusit sa cobor din masina si sa inaintez pana la usa de la intrare cu Serban tinandu-mi ferm bratul. Am ajuns pana in living unde m-am prabusit inconstienta pe canapea.

***

        – Oh nu…Am repetat asemenea unui copil mic perfect constient de buclucul in care se afla. Serban trebuie sa m-o fi purtat in dormitor si m-a ajutat sa imi schimb hainele…Propriul meu sef, pe care il voi intalni in mai putin de treizeci de minute. Poate ar trebui sa imi scriu deja demisia…


Mi-am verificat telefonul si am respirat adanc. Unsprezece fara douazeci, inca puteam sa ajung la timp la birou. Am aruncat telefonul in geanta si am luat cheile. Odata si odata tot o sa trebuiasca sa dau ochii cu el. Mi-am spus pornindu-mi masina.

Advertisements