bokuwakisu_v1_c2_p028

Dau vina pe vodka

`Capitolul 2`

Am impins puternic usile mari ale companiei proptindu-mi greutatea pentru a le putea deschide. Cu inima batandu-mi nebuneste in piept m-am grabit catre micutul meu birou salutandu-mi colegii si ignorand privirile lor compatimitoare. Doar nu aveau cum sa afle deja cele intamplate, nu? Nu?! Ma gandeam frenetic in timp ce imi aruncam sacoul si geanta pe scaun dorindu-mi nimic mai mult decat sa ma pot ascunde sub birou.

-Domnisoara Raluca Eremia, in biroul meu te rog. O voce calma, atat de bine cunoscuta imi rasuna in timpane facandu-ma sa tresar. Ma intorc nesigura catre sursa terorii mele, cu o mana pe piept incercand sa imi potolesc bataile haotice ale inimii.

-Da domnule. Soptesc cu vocea pierduta tinandu-ma strans de spatarul scaunului ca si cum viata mea ar depinde de asta. Respir adanc pregatindu-ma sufleteste pentru ce avea sa se intample si imi urmez tacuta superiorul.

-Inchide usa te rog. Zis si facut. Ma straduiesc sa ii descifrez gandurile insa nu pot citi nimic sub masca sa formala si limbajul sau mereu politicos. Se aseaza lenes pe scaun si isi impreuneaza mainile pe birou analizandu-ma cu aceeasi privire taioasa si  necrutatoare pe care o folosea ori de cate ori devenea serios. Inghit in sec, foindu-ma usor sub greutatea atentiei lui, o parte din mine cautand o oportunitate de a o rupe la fuga. Ceea ce nu ar fi fost o idee prea buna in pantofi cu toc si fusta stramta. Ma resemnez si cu tot curajul pe care l-am putut strange il privesc in ochi.

-Ati dorit sa ma vedeti domnule? Intrebarea mea pare a trece pe langa urechi surde si in momentul acela imi doresc sa nu fi vorbit. Respira adanc si se rezema de spatarul scaunului, mana sa dreapta ramanand intinsa pe birou. Pentru un moment atentia sa paru a-mi parasi chipul indreptandu-se spre camasa mea. Isi inalta din nou ochii si ridica amuzat o spranceana. Il privesc nedumerita fara a-i intelege reactia.

-Angry Birds? Ma intreaba surazand. Ofteaza vazandu-mi nesiguranta intiparita pe chip si se ridica gratios, ocolind din cativa pasi biroul si ajungand la doar un metru de mine. Se sprijina de marginea mobilierului si isi lasa din nou privirea sa coboare nestingherita. De data aceasta ochii mei ii urmaresc treactoria si simt cum pamantul mi se surpa sub picioare.

-Sutienul tau. Alege sa clarifice si vocea lui matasoasa imi incalzeste trupul. Deschid gura incercand sa spun ceva insa cuvintele nu isi gasesc drumul.

-Imi cer scuze! Ganguresc rusinata incrucisandu-mi mainile deasupra piepului cautand sa imi acopar sutienul cu Angry Birds atat de vizibil prin camasa alba, subtire.

-Este ceva ce ar trebui sa stiu domnisoara Eremia? Tonul sau cald, suav ma ia prin surprindere si dintr-o data incaperea mi se pare mult mai mica, iar aerul mai dens. Inspir adanc si mireasma subtila de citrice imi invaluie simturile, ametindu-ma.

-Este ceva ce ar trebui sa stiu Raluca? A repetat bland, mana sa calda inlaturandu-mi cateva suvite rebele din ochi.

-Am intarziat la audit. Ma scuz si ma dau cativa pasi inapoi, indrepdandu-ma grabnic spre usa.

-Domnisoara Eremia! Strigatul lui Serban ma opreste din a deschide mult prea brutal usa si ma uit inapoi intrebator. Ma priveste amuzat din cap pana in picioare si zambeste.

-Dantela neagra de aseara te prindea mult mai bine. Si cu asta am tusnit afara din birou, trantind usa in goana mea. Mi-am petrecut restul zilei evitandu-mi seful de parca ar avea ciuma. Si nu eram deloc subtila. Cine isi scapa pixul de fiecare data cand seful ii  trece pe langa birou sau da buzna in cea mai apropiata incapere cand se intalnesc pe hol? Ma comportam asemenea unui copil naiv si asta nu imi ajuta deloc imaginea, deja sifonata.

Privesc ceasul nerabdatoare. Inca cinci minute si voi fi libera! Din fericire pentru mine, Serban si-a petrecut ultimele ore intr-o intalnire cu unul dintre pricipalii potentiali investitori. Incep sa imi strang lucrurile fara a atrage atentia nimanui. Daca am noroc voi pleca de aici inainte ca intalnirea sa se sfarseasca. Ma ridic si ma indrept spre lift fara a privi in urma. De indata ce usile se deschid ma arunc inauntru si apas butonul pentru parcare.

Imi inchid ochii, rezemata de peretele metalic si astept rabdatoare. Un cor de voci voiase se face auzit si liftul se umple rapid. Ma retrag intru-n colt fara a ma osteni sa privesc in jur. Serban era inca in mijlocul negocierilor cand am plecat. Nu aveam nici un motiv sa imi fac griji. Imi repozitionez geanta pe umar si privesc cum etajele dispar unul cate unul, iar liftul isi pierde din ocupanti cu fiecare stop.O atingere usoara asemenea unei mangaieri imi atrage atentia si ma abtin sa nu injur. Cine Dumnezeu are curajul sa pipaie lumea in lift?! Cu pumnii stransi ma intorc furioasa catre vinovat gata sa ma napustesc asupra lui.

-Serban? Cu glasul gatuit ii privesc figura nonsalanta nevenindu-mi sa cred situatia in care ma aflam. Auzindu-si numele se intoarce catre mine si zambeste enigmatic. Imi face cu ochiul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si se strecoara cu agilitate prin multime disparand in holul receptiei. Clipesc nauca fara a realiza ca am ramas singura in lift si incet ma indrept spre masina. Deschid portiera si ma trantesc pe scaunul soferului. Imi proptesc epuizata capul de volan si oftez adanc.

Beep! Beep! Beep!

-Huh? Un e-mail de la Serban. Tin telefonul cat mai departe de mine, de teama ca nu cumva sa explodeze, si deschid e-mailul.

“Cina. Maine, 19:00, Restaurant X. P.S. Nu uita dantela. ;)”

Oh, nu! In ce m-am bagat oare?

Advertisements