Cuvinte despre El si Ea

Leave a comment

– Pana cand vei continua asa? O intreba ingrijorat observandu-i privirea extenuata si paloarea fetei. Ea ii zambi blajin, penita stiloului continuandu-si miscarea cursiva.
– Voi scrie pana cand degetele imi vor sangera, iar ochii mei isi vor pierde lumina. Voi scrie pana cand trupul meu vlaguit va refuza sa miste, iar suflarea imi va inceta. Dar si atunci imi voi imagina. El o privi deznadajduit si fara tragere de inima isi intoarse spatele. Cu pasi greoi se indrepta spre usa ce in urma venirii lui o lasa larg deschisa.
Trecu in tacere pragul si trase usa in urma lui.
Incetul cu incetul lumina ce razbea din holul puternic iluminat disparu, iar ea ramase in semi-intunericul obisnuit al camerei.
Ridica stiloul de pe hartie si pentru un moment contempla daca sa il urmeze. Cerneala nu se uscase inca pe coala asa ca nu isi putea inchide caietul. Pentru inca o data penita cobori sovaitor pe foaie si isi relua cursul obisnuit.

Advertisements

Nebunul artist

4 Comments

Cineva spunea ca artistii nu sunt meniti sa fie fericiti, pentru ca fericirea ar reprezenta pacea interioara, linistea si implinirea sufleteasca. Pe cand ei au nevoie de trairi cat mai puternice, cat mai tumultoase, capabile sa le starneasca apetitul creativ. Ei au nevoie de suferinta si alearga dupa ea ca niste caini turbati. Aleg iubirea neimpartasita, imposibila si tanjesc tocmai dupa creatura pe care nu o pot atinge nici cu varful degetelor. De ce? Pentru ca doar ea, fiinta superioara, luminoasa, ii face sa viseze. Doar ea ii poate tine cu ochii atintiti in tavan si cu mintea tulbure. Un drog mai puternic decat medicamentele.

Artistii au nevoie de suferinta pentru a da nastere Creatiei, iar ei traiesc pentru Ea. Intind mana catre Paradis, isi plimba privirea in jur, ii inspira puternic mirosul, il degusta ca pe un vin nobil. Dupa care isi intorc spatele si se indreapta spre acelasi colt intunecat de unde il pot admira atat de bine. Ei nu isi doresc sa traiasca in lumina orbitoare, ei vor sa o admire, sa scrie despre ea, sa o surprinda in panza, in versuri, in imagini…

Artisul singur isi alege steaua cea mai stralucitoare in jurul careia sa orbiteze in nostalgica-i fantezie, incapabil sa i se poata alatura, perfect constient fiind ca intunericul mintii sale i-ar putea distruge voalul alb ce o inconjoara, i-ar putea strica “perfectiunea”. Asa ca ramane tacut, la o distanta prea mare pentru a ii putea saruta pielea, insa indeajuns de aproape pentru a-i zari zambetul radios. Este capodopera lui in carne si oase, pe care va continua mereu sa o venereze si sa o iubeasca prin arta sa.

Am nevoie de inspiratie

2 Comments

Te chem din nou din lumea ta plina de bestii fantastice si printi eroici sa iti sprijini inca o data mana-ti gingasa pe umarul meu. Sa imi sufli in ureche magia cuvintelor si tainele frazelor. Am nevoie de tine sa imi imbeti simturile cu parfumul tau dulce de nectar, sa distorsionezi realitatea si sa dai viata unei alte lumi.

Te conjur pe tine, din sutele de voci sa ma ghidezi pe cararea pietruita catre Paradis. Ajuta-ma sa vad! Sa aud, sa simt asa cum nu am mai facut-o de atat de mult timp! Vino si reda-mi speranta visarii! Iti cer pentru a mia oara.

Indreapta-ti privirea tainica catre mine si trezeste-ma din realitate!

De ce refuz sa scriu sub numele real

8 Comments

to_blog_or_not_to_blogHmmm… Motive sunt foarte multe. Totusi cel mai important trebuie sa fie felul in care persoanele “cunoscute” te percep prin prisma a ceea ce postezi/afisezi. Ei bine, eu ador sa scriu fictiune. Si tocmai asta este si problema! Daca am inspiratie sau mi-a picat o anumita idee cu tronc, trebuie sa o scriu! Indiferent de subiect.

Cu toate acestea de multe ori fictiunea aceasta este interpretata ca fiind realitate, iar cuvintele iti sunt atat de invartite si de rasucite, incat nici tu nu le mai recunosti! Si uite asa nici bine nu postezi ceva si incepe sa bazaie telefonul, tiuie facebook-ul, ma napadesc porumbeii calatori cu mesaje de picior, suna mama “Mai mama ce-ai patit/facut ca uite, m-a sunat X si mi-a spus cutare si cutare lucru?” Poftim problema!

Da-i si incearca sa-i explici sarmanei femei ca nu astepti un copil, nu locuiesti intr-o casa bantuita, nu ai pe urmele tale un demon insetat de sange si nu ai probleme cu tartacuta doar pentru ca ai ales sa scrii o poveste horror. Si la sfarsit, de parca toate acestea nu au fost indeajuns, dupa ce reusesti sa o linistesti, te mai suna si vreo ruda al carei nume nu reusesti niciodata sa-l retii si te intreaba care este adevarul ca a auzit de la X o varianta si de la Y o alta si nu poate sa doarma noaptea…

Dor de mama

2 Comments

335599_5f3a_625x1000 Mother_child_720

              Nu am considerat niciodată că relaţia dintre mine si mama mea era una foarte bună. Nu a fost niciodată genul de femeie care să işi exteriorizeze uşor emoţiile, mai ales faţă de noi. Nu mă îndoiam că ne iubea,doar că uneori uita să ne arate asta.

             Impulsivă din fire, nu aştepta altceva din partea noastră decât perfecţiune, iar atunci când nu reuşeam să ne ridicăm la standardele ei era profund dezamăgită.

Aveam mentalităţi diferite, iar asta m-a făcut să mă distanţez uşor de ea şi de restul familiei mele.

Pentru mult timp m-am gândit că atunci când îi voi părăsi şi mă voi muta la casa mea nu le voi simţi prea mult lipsa. Nu le voi duce dorul.

O perioadă aşa şi a fost. Insă totul a părut a se nărui în doar câteva minute.

Era mijlocul verii, iar eu trebuia să ajung neapărat la Ploieşti. Nu am băgat de seamă când s-a urcat în autobuz. Am observat-o abia când s-a apropiat de scaunul meu. Mami! Am strigat în sinea mea privind-o cu ochi mari, inmărmuriţi. Nu am înţeles de ce, dar imi doream să alerg la ea şi să o îmbrăţişez, să îi aud râsul. Am clipit de câteva ori nevenindu-mi să cred şi am privit-o din nou. Dezamăgirea m-a cuprins pe loc. Nu a fost ea. Era doar o femeie străină ce semăna cu mama. M-am întors tulburată către fereastră. Ar fi trebuit să îmi dau seama de asta. La a doua staţie a coborât iar eu, deşi ştiam că era o prostie, am urmărit-o cu privirea.

Cu mâna tremurândă mi-am scos telefonul şi am privit numărul de telefon pe care rareori îl formam. Am dus dispozitivul la ureche şi am aşteptat. A răspuns imediat.

– Da măi mamă, ce ai păţit? Mi-am închis ochii strâns nevrând a mă lăsa pradă emoţiilor.

– Nimic. Îmi e dor de tine. Sunt în autobuz în drum spre Ploieşti şi voiam să văd ce mai faci. O lacrimă stingheră îmi curge pe obraz şi o şterg rapid. Zâmbesc melancolic şi îmi întorc atenţia către vocea ei. Cât de dor îmi e de tine.

Nopţi cu insomnii

Leave a comment

innovation_brainstorming

Este trecut de miezul nopţii, iar eu nu pot dormi. În patul mare şi gol nu îmi pot găsi liniştea. E prea cald, e prea tăcut.

Mintea mea este ca un carusel de gânduri, întotdeauna în mişcare. Ideile se întrec între ele, care mai de care dorind să-şi dovedească supremaţia.

Oftez şi arunc plapuma într-o parte. Aprind lumina şi mă trântesc iar în pat. Pe noptiera din dreapta, pregătite pentru astfel de situaţii de urgenţă, aşteaptă docile un caiet si un pix. Le iau si mă apuc de scris. Ce altceva mai bun poţi face la trei dimineaţa?

Zâmbesc ironic şi îmi închid pentru o clipă ochii invitând înapoi hoardele zgomotoase ce îşi găsiseră locaş în cugetul meu.

Dacă tot nu îmi dau pace, atunci o să le ascult poveştile. 

Romantismul si autobuzul

Leave a comment

11688226

Aproape doisprezece noaptea. Sunt obosita, imi e frig si am nevoie de o imbratisare. Ma urc in autobuz si imi asez geanta pe locul alaturat. Nu imi place sa socializez cu un strain in toiul noptii. Imi sprijin capul de spatarul rece al scaunului si astept plecarea.

De pe bancheta din fata se aud susoteli si pupaceli prelungi. Scanez rapid cu privirea restul autobuzului si constat cu dezamagire ca toate locurile sunt ocupate.

-Perfect! Mormai resemnata si imi intorc atentia catre telefonul meu, incercand sa ignor chicotelile mult prea voiase pentru acea ora. Oftez si incerc sa ma concentrez la jocul meu. Am murit deja de doua ori si nu pare sa avansez.

Doamna din spate se plange facand aluzii la comportamentul amorezilor. Este inevitabil ignorata pentru ca: “Suntem tineri, ne iubim si ne doare la basca!” Grrr!!!

Intr-un sfarsit soaptele dulci par a inceta si el isi aseaza capul pe umarul ei in timp ce ea ii mangaie duios scafarlia. Toti calatorii din vecinatatea apropiata rasufla usurati. Cu un huruit nervos motorul prinde viata si plecam din statie, o liniste profunda asternandu-se in masina. Zambesc involuntar si imi continui jocul. Nu trece insa un minut si iubiteii nostri se intorc la activitatile lor precedente. GAME OVER

Imi inchid ochii si respir adanc. Ies din joc si privesc iritata bancheta din fata. Tocmai au impartit un pufulete! Ce dragut! Ma trantesc pe spatarul scaunului pregatindu-ma pentru o calatorie lunga. Dar Providenta pare a fi de partea mea si, dupa vreo zece minute, Ileana Cosanzeana coboara lasadu-l pe Fat-Frumos singur in autobuz si, cel mai probabil, cu steagul ridicat.

Justice has been served!

Bine doar cu gandul

2 Comments

how_can_i_help

 “Daca as fi in locul celor bogati, as construi case pentru cei nevoiasi, le-as da putin pamant sa il munceasca. I-as ajuta sa isi construiasca un viitor. Sa fac un bine, macar pentru copii.” Daca as primi cate un banut pentru fiecare fraza de genul auzita…probabil mi-as permite sa imi iau o masina. “Daca as fi…”, “Daca as avea…” daca, daca, daca! Totul pare sa se limiteze la acest cuvant.

De ce? Este nevoie de un cont mare in banca pentru a putea ajuta pe cineva? Sau oare binele nu se poate face decat in cantitati mari? Nu. In loc sa ne gandim ce am face pentru cei in nevoie daca am fi intr-o anumita situatie, mai bine sa ne gandim ce putem face pentru ei in conditiile din prezent. Ce iti poti permite sa faci pentru o mana de copii orfani? Ii pot duce intr-o seara la circ. Fa-o! Poate ca nu le va schimba viata, si nu le va oferi un viitor mai bun, dar le poti oferi o bucurie, o amintire. Poti aduce putina culoare in vietile lor.

Ai jucarii, haine vechi sau care brusc nu iti mai plac dupa o purtare, doneaza-le! Ce rost are sa le tii gramada in dulap? Sunt atatea modalitati prin care poti ajuta pe cineva, si totusi ne limitam doar la a croi ganduri marete.

Azi spun nu!

Leave a comment

huge.5.27492

Azi aleg sa ma revolt, azi imi doresc o schimbare, azi…voi spune nu dorintelor tale.

Nu cititorule, nu voi scrie despre ce iti doresti atat de mult sa citesti. Azi voi fi liberul meu arbitru si voi da viata Universului ales de mine. Nu iti voi asculta indicatiile, poate o voi face maine, dar azi iti spun nu!

Iarta-ma prieten drag, dar azi nu iti voi spune ce iti doresti sa auzi, iti voi oferi in schimb adevarul gandurilor mele. Profita de asta! Nu vei reusi mereu sa imi patrunzi in cuget. Desfata-te!

Azi nu vreau sa ma supun acelorasi reguli si sa imi urmez viata dupa aceleasi tipare prafuite de timp. Azi aleg sa fiu diferita, asa ca tie “normalitate” iti spun nu!

Depresie

2 Comments

Image

Te gandesti ca poti scapa de mine? Ca vei gasi o cale sa evadezi din carcera? Oh, draga mea, dar asta nu se poate intampla! Nu poti fugi, nu ai invatat asta? Odata ce mi te-ai daruit mie nu mai este cale de scapare. Poti incerca, dar el nu te va putea scoate din stransoarea mea. Lumina lui e prea slaba pentru a-mi putea dispersa fumul. O sa afli in curand. Vei fi a mea in intregime si de data asta nimeni nu mi te va putea lua!

Eu sunt intunericul stapan, cedeaza si ofera-mi-te mie, demonului dinlauntrul tau!

Older Entries

%d bloggers like this: