“Legaturi de moarte” By Ana R.

1 Comment

mysterious-girl-daydreaming-24232623-1600-900

 

 

Privesc spre cer, genunchii îmi ating pământul

Încerc să mă ridic, mă apasă cuvântul.

Cu urlete de jale, moartea mă ţine în strânsoare

Câtă inocență, nu știam că și sufletul doare.

 

Apasă greu, clapete de pian trist

În interior, simt ca nu mai exist,

Trupul mi-e pradă la cei ce mă vânează

De frică, viața-mi sângerează.

 

În interior mă simt înlănțuită

Cu lacăte și zale, soarta mi-e chinuită

M-am vândut morții, contract fără de știre

Să rămân printre voi, suflete haine.

 

Dar ce se întâmplă, ce mă apasă?

Întunericul încet, încet se lasă,

Întind o mână, vreau puțin ajutor.

Legături de moarte, m-am lăsat sa mor!

 

“Ne cunoastem” – Marin Sorescu

Leave a comment


Ne cunoastem,
Ne-am intalnit intr-o zi
Pe pamant,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.

Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.

“Astept” – Emil Isac

4 Comments

asteptare-610x488Astept mereu si nu stiu ce astept.
Astept o fata sa-mi vie la piept.
Astept un blestem, ori un cantec astept,
Si nu stiu ce astept.

Cu ochii aprinsi astept. Si tot nu vine.
Nu vine nici rau, nu vine nici bine.
Mor toate mortile in mine.
Si renasc toate vietile.
Si tot nu vine.

Astept, astept. Si nu stiu ce astept.
Astept, lumina ori noapte?
Astept, viata ori moarte?
Astept, astept. Si de departe
Ma cheama ale beznei soapte…

%d bloggers like this: