Pângărită

Leave a comment

b2eaebb3a3758acceff6fa2403115f78

Vineri treisprezece, vineri treisprezece… Cele două cuvinte răsunau neîncetat în mintea ei în timp ce îşi urma plictisită prietenele, nu era de fel superstiţioasă, însă ziua aceasta îi dădea mereu fiori. Pentru ea era primul weekend petrecut în campusul Universităţii şi tot ce îşi dorea era să se tolănească în pat, să îşi pună căştile în urechi şi să asculte rock până când adormea. Asta era pentru ea definiţia relaxării.Cu toate acestea nu a putut să le refuze invitaţia de a le acompania la acea petrecere stupidă. Teodora şi Luiza, acestea erau numele noilor ei prietene şi colege de cameră. S-au întâlnit la deschiderea anului universitar şi s-au împrietenit pe loc. Veneau din colţuri diferite ale ţării însă aveau atât de multe în comun! De parcă ar fi fost “surori pierdute la naştere” după cum glumea Teodora.

Le privi zâmbind cum inaintau cu paşi mari, încrezători. Da, aveau multe interese şi pasiuni comune, însă nu se putea spune că se asemănau chiar atât de mult. Atât Teodora cât şi Luiza păreau a fi modelate după tiparul revistelor de modă, cu talii zvelte şi picioare lungi, rotunjimi suave şi ten lipsit de orice defect. Erau pline de viaţă şi asta se vedea în orice mişcare. In sinea ei le invidia pentru naturaleţea şi uşurinţa cu care se acomodau oricărei situaţii şi o parte din ea dorea să poată fi ca ele. Tocmai de aceea a acceptat să meargă la petrecerea aceea. Din simpla dorinţă de a renaşte. Acolo, în oraşul acela îndepărtat unde nimeni nu o cunoştea şi nu o putea asemui cu acea fată retrasă şi ştearsă ce mereu îşi pleca privirea.

– Cami, grăbeşte-te odată! O să întârziem! A tresărit surprinsă când o mână a apuca-o cu forţă de antebraţ şi o trase brusc în faţă, făcând-o să îşi piardă echilibrul pentru un moment. La naiba! Exclamă în gând regretând deja decizia de a purta tocuri. Dar erau aşa de drăguţe! Oftă şi se lăsă practic târâtă de Luiza al cărei rânjet devenea din ce în ce mai extaziat cu cât muzica se auzea mai tare. Au făcut stânga şi au iuţit nerebdătoare pasul evitând cu iscusinţă un grup de tineri ce păreau suspect de binedispuşi.

Oftă din nou, dezamăgită. Poate că nu era totuşi pregătită pentru asta. Poate…poate ar fi trebuit să înceapă cu ceva mai uşor, mai simplu de executat decât o astfel de petrecere unde singurul lucru pe care îl puteai face era să îţi îneci simţurile în alcool şi să speri că nu vei deveni principalul subiect de discuţie al zilei de mâine.

Traversară rapid peluza plină de pahare şi sticle goale, strecurându-se printre busturile transpirate şi uneori dezbrăcate ce le blocau trecerea şi ajunseră la uşa de la intrare, unde gazda petrecerii le întâmpină râzând. Le înmână câte un pahar de bere “de bun venit” şi le făcu semn să intre. Cami îl acceptă zâmbind, însă nu se obosi să facă cunoştinţă cu el. Şi dacă i-ar fi spus numele, era sigură că în stadiul în care era, nu şi l-ar fi putut aminti. Petrecerea era dată de nimeni altul decât de fiul decanului. Un etalon viu al concepţiei de “băiat de bani gata” ce avea deja viitorul plănuit până la cel mai mic detaliu de către mămica şi tăticu’ şi tot ce trebuia el să facă era să încerce să nu îi facă de ruşine şi să accepte fără obiecţie orice decizie a lor. O marionetă perfectă.

– Patetic… murmură tânăra făcându-şi loc prin mulţime. Îşi roti privirea în jur căutându-şi prietenele. Le găsi rapid în mijlocul ringului de dans improvizat dansând cu dezinvoltură. Păreau în elementul lor, observă Cami şi contemplă dacă ar trebui să li se alăture sau nu. Probabil că nu. Dar va dansa! Îşi spuse cu hotărâre. Dacă va fi invitată. De un tip. Ce se putea ţine singur pe picioare fără a se legăna la orice adiere. Îşi aruncă rapid ochii peste feţele prezente şi o bufni râsul.

– Mult noroc încercând să găseşti o astfel de persoană… Nu ar fi trebuit să vorbească singură, însă în acel vacarm nimeni nu ar fi băgat de seamă. A inspirat rapid simţind o pereche de mâini ce îi cuprindeau  talia şi îi alunecau încet pe şolduri, ridicându-i uşor rochia când se întorceau la poziţia lor iniţială. Oare când începuse să danseze? Nu era sigură, însă trupul i se mişca timid pe ritmurile melodiei celor de la Maroon 5.

Baby, I’m preying on you tonight

Hunt you down eat you alive

Just like animals, animals, like animals…

 

Poate că era berea ieftină făcându-şi efectul sau poate era doar un moment de nebunie însă se lăsă pradă dorinţei, unduindu-se în sincron cu partenerul ei. Îi simţi respiraţia caldă scăldându-i ceafa şi corpul robust atât de aproape de al ei. Îşi închise ochii şi îşi întoarse pe jumătate faţa spre a lui. Îşi muşcă uşor buza de jos. Mirosea atât de bine! Îşi ridică mâinile deasupra capului lăsându-le să cadă pe spate atingându-i cu vârful degetelor pielea fină a gâtului. Constată cu satisfacţie că mişcările lui deveneau mai alerte şi gemu când el o trase şi mai aproape de el. Melodia se apropia de sfârşit şi amândoi ştiau asta.

Braţele lui se strângeau protectiv în jurul ei nedorind parcă să o lase să plece. Poate ar trebui să se joace un pic. În mod straniu, ideea o incânta. Poate că nu era atât de inocentă pe cât se considera. Se întorse rapid în braţele sale şi se lăsă să cadă numai pentru a se ridica chinuitor de încet lipindu-şi corpul de al bărbatului. Era perfect conştientă de cât de bine îi putea simţi sânii presaţi de pieptul lui.

Zâmbi provocator şi îşi apropie buzele de gâtul lui abia atingându-i pielea. Începuse un joc periculos, însă iubea felul cum respiraţia lui devenea din ce în ce mai greoaie. Când acordurile melodiei începeau să se stingă, se ridică pe vârful degetelor şi îl muşcă jucăuş de gât folosind acel moment de surprindere pentru a i se strecura din îmbrăţişare.

Bărbatul rămase pe loc, privind nemişcat silueta ce se îndepărta rapid de el. Numai după ce a dispărut din câmpul lui vizual, ascunsă de uşile balconului, şi-a permis să facă un pas înainte, un rânjet drăcesc brăzdându-i chipul.

– E perfectă… îşi spuse lingându-şi buzele. O zărise de cum intrase pe peluză. Şi de atunci nu îşi mai putuse dezlipi ochii de la ea. Venise însoţită de alte două fete, cărora nici nu se sinchisise să le acorde vreo atenţie. Nu erau cu nimic mai speciale de restul “frumuseţilor” pe care el le întâlnise. Femei la duzină, cu feţele îmbunătăţite de produse cosmetice, haine croite la comandă şi trupuri modelate la sălile de sport sau pe mesele plasticienilor. Dar erau naturale. Simpla afirmaţie îi lăsă un gust amar.

Dar ea, ea era diferită. În acea rochiţă a ei albă ce îi ajungea până la jumătatea coapselor, dezvelindu-i picioarele apetisante şi acel decolteu timid ce îi camufla sânii. Simţea cum sângele îi coboară şi brusc pantalonii îi erau prea strâmţi. Era atât de inocentă cu părul ei castaniu alunecându-i în valuri pe spate. Atât de firavă, atât de delicată. Se perinda ca o muză imposibil de atins prin faţa lui şi tot ce îşi dorea era să o posede. Să îi mângâie pielea catifelată, să îi simtă căldura trupului lângă al său. Să o facă să tremure sub atingerea lui. Oh cât de mult îşi dorea să îi răpească puritatea aia enervant de strălucitoare şi să o aducă în lumea lui întunecată. Buzele i se înconvoiau într-un surâs sinistru. O va transforma în propria lui Monalisa.

Să se apropie de ea a fost uşor. Să îi strecoare câteva prafuri în paharul cu bere a fost şi mai simplu. Tot ce a avut atunci de făcut a fost să aştepte momentul oportun. Ca ea sa bea şi drogurile să îşi facă efectul. Nu era nimic periculos doar ceva să o facă mai…abordabilă.

Aşteptase destul, hotărâse văzând-o dansând parcă temător. Dacă nu voia ca altcineva să îi fure prada de sub nas trebuia să acţioneze rapid. S-a apropiat de ea şi şi-a pus mâinile pe talia ei iniţiând cu mişcări tandre dansul. Nu s-a aşteptat să fie atât de receptivă însă nu i-a displăcut câtuşi de puţin.

Acum tot ce trebuia să facă era să o revendice.

Aer! Avea nevoie de aer! După dansul mult prea provocator pentru gusturile ei, Cami, se refugiase pe balcon inspirând cu nesaţ aerul rece al nopţii. Nu ştia ce anume o provocase să se comporte astfel. Întreaga ei fiinţă părea posedată de o înflăcărare stranie şi oricât de mult ar fi încercat nu o putea domoli. Sângele încă îi mai clocotea în vene ca urmare a unei calamităţi naturale.  Oare asta era pasiunea şi dorinţa aceea carnală despre care ea citise de atâtea ori în cărţi?  Dacă da, chiar ar fi indicat să o renege astfel? Vechea Camelia sigur i-ar fi întors spatele şi ar fi fugit la loc sigur, însă nu dorea ea să se reinventeze? Nu pentru asta a venit la petrecerea asta? Cu siguranţă Cami ar fi acceptat-o.

– Îţi pot aduce ceva de băut? Privi peste umăr străinul ce îi perturbă gândurile şi îl recunoscu pe bărbatul alături de care dansase atât de intim mai devreme. Se întoarse către el şi zâmbi involuntar. Abia acum a avut ocazia să vadă cât de atrăgător era. Îşi înclină capul spre dreapta lăsându-şi ochii să îi cutreiere în voie statura înaltă şi atletică. Un truc pe care l-a învăţat din numeroasele poveşti de dragoste citite şi care ar trebui să îi transmită unde pozitive.

Îşi împreună braţele deasupra pieptului atrăgând astfel atenţia asupra decolteului în formă de bărcuţă şi îl privi în ochii de un albastru închis ce în lumina difuză a lunii păreau violet. Un fior rece îi străbătu corpul ţintuit de intensitatea acelor orbite întunecate şi îşi întoarse chipul.

– Da, de preferinţă ceva băubil. Spuse tânăra în ceea ce spera a fi un ton încrezător uitându-se scârbită la un pahar de bere pe jumătate plin ce rămăsese abandonat pe pervazul balconului.

– Dacă voi accepta sau nu, continuă ea sprijinindu-se de balustradă, depinde de cât de drăguţ te  dovedeşti a fi. Termină aruncându-i o ultimă ocheadă, regretând cuvintele de îndată ce le spusese. Oricât de cuprinsă de pasiune era in acel moment, vocea raţiunii încă se făcea auzită şi o îndemna să fugă! Bărbatul însă râse cu poftă şi din câţiva paşi îi ajunse în faţă, proptindu-şi mâinile puternice de fiecare parte a ei, blocându-i astfel orice cale de scăpare. O privi în ochi şi fără a scoate un sunet se aplecă şi o sărută blând, bucurându-se de gustul ei dulceag. Cami gemu neajutorată şi îşi închise ochii lăsându-se din nou pradă patimii.

Nu era sigură când au plecat de la petrecere şi nici cum au ajuns la el acasă. Tot ce îşi putea aminti era dormitorul prost iluminat, unde singura mobilă vizibilă era patul situat în mijlocul camerei şi cearceafurile de un alb imaculat ce îl îmbrăcau. Ce a urmat ar fi putut la fel de bine să fie un vis. În noaptea aceea s-a culcat pentru prima dată cu un străin, un bărbat pentru care nu nutrea nici un sentiment de iubire decât poftă carnală.

Rememora scenă cu scenă modul în care făcuse dragoste cu ea, încet, răbdător, savurând parcă fiecare moment petrecut împreună, delectându-se cu fiecare părticică a corpului ei, memorându-i prin atingeri până şi cele mai subtile trăsături ale trupului, întipărindu-şi în minte imaginea chipul ei cuprins de extaz. Poate dacă nu ar fi fost orbită de amor ar fi observat la timp luminile ce scăpărau puternic din toate direcţiile la intervale de numai câteva secunde.

Avea să regrete însă asta în dimineaţa următoare când se trezi singură într-un pat imens cu o durere îngrozitoare de cap. Deschise cu sfială ochii şi gemu nemulţumită când lumina o izbi din plin. Scânci asemenea unui copil răsfăţat ce era trezit de dimineaţă şi se ridică greoi în şezut, ignorându-şi muşchii ce protestau la fiecare mişcare. Trase adânc aer în piept şi îşi deschise din nou ochii, clipind des pentru a îi ajuta să se adapteze la noile condiţii. Se uită lung la patul gol aşteptându-se parcă să găsească un bărbat la fel de gol ca ea dormind alături. Probabil a plecat de mult. Un foşnit de haine îi atrase atenţia şi tresări speriată strângând cearceaful alb ce o acoperea cât mai aproape pentru a-şi ascunde goliciunea.

Acolo, în dreapta ei, aşezat pe un fel de tron ciudat, aştepta răbdător bărbatul misterios al cărui nume nu îl cunoştea nici până acum şi căruia i se dăruise cu numai câteva ore înainte. Însă nu figura lui atât de calculată o înspăimântă ci imaginile de care era înconjurat şi care atârnau aşa de sinistru pe pereţi. Înghiţi în sec, capabilă acum să observe ce azi-noapte întunericul ascunsese. “Dormitorul” era mai degrabă un studio, un atelier plin de imagini şi picturi toate ilustrând femei: triste, fericite, plângând, râzând, singure, însoţite, îmbrăcate, dezbrăcate, unele legate, încătuşate.

Cami le privi înspăimântată simţind cum un nod  i se formează în adâncul stomacului. Îşi dorea să plângă, să ţipe, să fugă de acolo! Oare, oare dacă şi-ar fi închis ochii şi i-ar fi deschis din nou ar fi dispărut acele sute de perechi de ochi ce păreau a o privi acuzator?

         SNAP

Sunetul unui aparat foto o readuse la realitate şi tânăra îşi întoarse îngrozită capul spre el. Nu remarcase până acum Nikonul din poala lui. Obrajii ei îşi pierduseră orice urmă de culoare văzându-l atât de satisfăcut, de parcă imaginea ei deplorabilă îi producea o plăcere nemărginită! Şi totuşi încă aştepta ceva. Înghiţi în sec şi se încumetă să îşi dezlipească ochii de ai săi, privind în schimb tabloul imens din spatele lui. Îşi deschise buzele încercând să vorbească, însă nu putu scoate decât un scâncet patetic. Mâinile ce strângeau puternic cearceaful în jurul ei rămăseseră vlăguite, permiţând materialului să îi alunece de pe trup, acoperindu-i acum decât sânii.

Nu se putea mişca, nu era in stare nici măcar să clipească. Se uita în gol la acel tablou ce trona deasupra celorlalte. Putea recunoaşte cu uşurinţă spatele lui încordat din timpul partidei de sex şi îi era acum scârbă de chipul ei asaltat de extaz şi cum mâinile ei strângeau perna în spasmele plăcerii. O singură lacrimă i se prelinse pe obrajii albi ca varul. Nu l-a văzut cum a sărit din tronul său exclamând: “Perfect!” şi nici nu auzea aparatul trăgând instantanee. A rămas ţintuită în acel pat imens şi alb, o statuie de porţelan cu ochi verzi strălucitori, atât de frumos de distrusă şi de pângărită.

Advertisements

Catuse fara lanturi – Capitolul 4

Leave a comment

Capitolul 4.

`Un secret tainuit de sange`

 

In siguranta locuintei sale, culcusita pe canapea si acoperita cu o patura pufoasa, Ade privea absenta la televizor. Un grup de actori nu prea talentati incercau sa faca haz de situatia precara a tarii, insa umorul lor negru o lasa rece. Clipi incet si isi intinse mana catre paharul de vin rosu inca neatins de pe masuta de cafea. Nu a mai apelat de mult la alcool pentru a uita de teama sau de cosmaruri, insa intalnirea cu aceea tanara misterioasa a tulburat-o profund. Lua o inghititura si isi inchise ochii, lasandu-si trupul incalzit de licoare. Isi privi reflexia in lichidul sangeriu si un geamat ii scapa printre buze in timp ce imaginile o navaleau.

***

-Buna Adelaide, bine ai venit acasa! Straina continua sa-i zambeasca dar nu exista nici o emotie in ochii ei. Adelaide a incremenit si s-a dat un pas inapoi luata prin surprindere. Nu isi amintea sa-i fi spus numele copilei. Nu isi amintea sa o mai fi vazut-o vreodata. Cu toate acestea era ceva in acei ochi reci, in aceea privire lipsita de viata care o indemna sa continue, sa afle mai multe despre ea.

Se aseza pe o alta perna in fata ei si o privi lung asteptand ca aceasta sa-i vorbeasca din nou.

-Esti atat de frumoasa…la fel ca ea! Nu e de mirare ca ai fost aleasa. Sopti tanara incantata. O mana alba se intinse catre parul ei, iar Ade o evita. Gazda paru nemultumita de gestul ei dar se schimba rapid si orice emotie a disparut de pe chipul ei.

-Cine esti? Vocea ii tremura din cauza puhoiului de emotii ce ii strabateau trupul.

-Eu? Eu sunt o nimeni. Sunt o naluca. O fantasma ce perinda intunecimea lumii fara o punte de siguranta. Sunt peste tot si totusi nicaieri. Dar mai important, cine esti tu? Copila se apleca brusc in fata, ochii ei stralucind ca doua flacari in intuneric. Ii apuca mana cu brutalitate si o ridica la nivelul fetei. Ade incerca sa si-o retraga fara succes din stransoare.  A vrut sa tipe insa cuvintele ii erau mute. Simti cum teama o cuprinde si o sfasie ca o gheara ascutita.

Cu fruntea scaldata de sudoare privea neajutorata cum fata isi plimba degetul absenta deasupra cicatricii de pe incheietura mainii stangi. Oare cand devenise atat de proeminenta?

-Nu inteleg ce vrei sa spui…

-O sa intelegi, draga mea. O sa intelegi foarte curand. Ai impresia ca totul este intamplator? Moartea tatalui tau, mutarea ta aici, demonii ce iti bantuie somnul. Draga mea, nu exista coincidente! El vine. Si nu exista nici o modalitate sa i te impotrivesti. Un ranjet dracesc ii aparu pe buzele subtiri si slabi stransoarea. Ade isi smuci mana si tasni speriata afara. Nu era constienta de lacrimile ce ii siroiau pe obraji si nici de privirile incruntate ce o urmareau.

Alerga fara o tinta anume strangandu-si incheietura ranita la piept. Ajunse acasa si se prabusi pe hol epuizata.

***

 Trase sovaielnic aer in piept incercand sa-si tina lacrimile in frau. Era tarziu, iar Sergiu trebuia sa apara din clipa in clipa, si ultimul lucru pe care si-l dorea era ca el sa o vada plangand. Stia ca isi face griji pentru ea si se simtea vinovata pentru tristetea ce ii umbrea privirea in fiecare dimineata. Se concentra astfel asupra respiratiei. Inspira. Expira. Inspira. Expira. Cand bataile inimii revenira la ritmul lor normal, Ade isi deschise timida  ochii. Ridica paharul de vin rosu si privi fascinata cum umbrele dansau in lumina difuza a televizorului.

Auzi ca prin vis cum usa de la intrare se deschide si cum o pereche de pasi isi croiau metodic drum in sufragerie.  O busitura, urmata de o serie de injuraturi infundate o rupsera din visare.  Se intoarse si izbucni in ras. La intrarea in sufragerie, imprastiat pe podeaua rece, Sergiu se lupta din rasputeri cu mult iubitul cactus al Adelaidei. Intr-un final reusi sa se dezlipeasca de malefica planta si se ridica in picioare. Isi scutura pantalonii de praf si isi aseza cravata. Se intoarse catre Ade si o saluta solemn din cap. Fata il saruta usor pe obraz si se indrepta spre bucatarie. Sergiu o urmari cu privirea si de indata ce fata disparu din campul lui vizual se intorse catre dusmanul sau tepos aruncandu-i o privire plina de ura ce promitea o moarte lenta si dureroasa.  O urmari pe fata in bucatarie unde mirosul imbietor al mancarii proaspat gatite il intampina si il facu sa saliveze. Isi trase grabnic un scaun si se aseza asteptand asemenea unui baietel cu ochii mari si rugatori.

Adelaide zambi si cu o eleganta innascuta aseza tacamurile si farfuriile pe masa.  Sergiu trase aer in piept savurand aroma pastelor italienesti. La fel ca la mama acasa, se gandi el in timp ce lua prima imbucatura.  Cinara in liniste, fiecare adancit in propriile ganduri.  Desi avea doar douazeci si opt de ani, Sergiu avea o minte sclipitoare ce ii obtinuse un post de expert criminalist in orasul Oriso. Nici nu ar fi fost prea greu avand in vedere reputatia si recomandarile excelente primite de la fostul sau comandant, renumitul Fabian Vinulescu a carui viata Sergiu o salvase intr-un atac terorist. Cu toate acestea nici o fiinta omeneasca nu este imuna la suferinta, iar incruntarea adanca si ridurile din jurul ochilor erau dovada vie ca nici Sergiu nu reprezenta o exceptie. Ororile pe care le infrunta zilnic isi lasasera amprenta adanc asupra sa. Adelaide zambi trist si ii prinse mana stanga strangadu-i usor degetele. Sergiu isi ridica privirea si ranji rautacios. Se ridica in  picioare si o trase pe fata in bratele sale puternice. Ade chicoti si se lasa condusa de catre iubitul ei pana la capatul scarilor, unde acesta o sprijini de perete lasandu-si mainile suspendate pe talia ei subtire. Isi lipi fruntea de a ei atingadu-i jucaus nasul. Un suspin ii scapa printre buze si Ade isi inchise ochii lasandu-se cuprinsa de placere. Mainile ei isi croisera instinctiv drum catre el, inclestandu-se la baza gatului intr-o incercare disperata de a-i aduce trupul mai aproape, de a-i simti buzele moi pe ale sale. Sergiu zambi arogant si dadu curs dorintei fetei, lasandu-si buzele sa coboare pe ale ei, contopindu-se intr-un sarut pasional.

Intinsa pe cearceaful moale, Adelaide ii zambea, jucandu-se inocent cu breteaua camasii de noapte invitandu-l parca in asternuturi. Cu ochii urmarindu-i fiecare miscare, tanarul se urca in pat si se intinse alaturi de ea. Ii prinse mana stanga si o duse galant la buze. Un fior de placere strabatu corpul Adelaidei si Sergiu ranji rostogolindu-se deasupra ei si tintuindu-i mainile deasupra capului. Isi apropie fata indeajuns incat sa ii poata atinge usor buzele insa nu destul pentru a o saruta, iubind felul in care ea ii raspundea. Cum isi intindea gatul pentru a-i oferi mai mult acces de fiecare data cand rasuflarea lui calda se scalda pe pielea fina si alba a fetei si cum isi arcuia spatele lasandu-si sanii vulnerabili spre deliciul tanarului. Cu respiratia intretaiata, isi ridica privirea catre ochii plini de dorinta ai Adelaidei. Scoase un sunet gutural si o saruta posesiv, un sarut careia tanara ii raspunse numaidecat.

Linistea noptii fu intrerupta brusc de soneria stridenta a unui telefon mobil. Sergiu mormai somnoros si, fara tragere de inima, puse mana pe micul dispozitiv. Ofta inca o data si il duse la ureche. De indata ce raspunse ochii i se deschisera larg si se ridica in sezut.

-Unde? Da, voi veni imediat. Nu, nu este nevoie, stiu zona. Fara a astepta un raspuns de la interlocutor, Sergiu inchise si isi intoarse privirea catre tanara din patul lui. Zambi lenes tragand asternuturile peste umarul ei gol si se imbraca in cea mai mare liniste. Dupa ce a scris un scurt bilet pe care l-a asezat cu mare grija pe noptiera, se apleca si isi saruta iubita pe frunte. Nu isi dorea sa o lase singura, mai ales dupa cele petrecute cu numai cateva ore inainte, insa nu avea de ales. Isi puse arma la brau si iesi, ascunzandu-si emotiile in spatele unei masti reci si nepasatoare.

Inapoi in dormitorul celor doi, Adelaide gemu in somn. Avea fruntea incruntata si ochii strans inchisi. Se zvarcolea in patul mare si gol, neputand sa isi gaseasca linistea. Un scancet neputincios ii scapa printre buze in timp ce lacrimi sarate ii siroiau pe obraji.

-…nu…nu…opreste-te te rog…NU!!! Se ridica brusc  in sezut plangand in hohote. Isi stranse genunchii la piept tremurand, simtindu-si trupul rece. Se clatina jos din pat si merse impleticindu-se in baie. Cu puterile sleite, se prinse cu o mana de chiuveta privindu-si reflexia in oglinda. Ochii i se umplura de dezgust privindu-si chipul spalat de lacrimi.  ‘Esti o proasta. Ai ajuns sa te temi si de umbra ta. Esti de-a dreptul patetica, stiai?’ Isi pleca capul respirand furioasa. Intoarse robinetul si isi lasa mainile sub jetul de apa rece sperand ca aceasta ii va curata si purifica mintea. Ca va spala imaginile dureroase ce o bantuiau. Sange. Atat de mult sange. Se sprijini de peretele rece privindu-si mainile tremurande. Nu si-ar fi putut imagina niciodata atat de multa durere, atat de multa teroare si neajutoarare. Era un vis, stia asta. Insa parea atat de real incat s-ar fi asteptat sa vada urmele taieturilor adanci de pe brate, sa-si simta trupul zvacnind si inconvoindu-se in spasmele durerii. Trase aer in piept si isi trecu mana prin par.  Era un cosmar, si ea l-a trait secunda cu secunda. A simtit lama ascutita a cutitului despicandu-i trupul si cum sangele ii siroia din rani, insa nu putea face nimic pentru a se salva. Era inchisa intr-o carcasa omeneasca ce nu mai raspundea la comenzi. Singura si neajutorata in fata mortii iminente. O moarte cu chip omenesc, ce o haituia in vis si in realitate. Iar ea pierdea din ce in ce mai mult teren cu fiecare ticait al ceasului.

Isi amintise cum mana rece a ucigasului o prinse de par si o ridica plin de cruzime. Cum isi apropie buzele de urechea ei si ii sopti intunecat: “Nu are rost sa mi te impotrivesti. Mai devreme sau mai tarziu vei fi a mea, si nimeni si nimic nu te va putea salva. O sa imi accepti imbratisarea, sarutarile si ma vei pofti in patul tau unde voi lua ce mi se cuvine de drept mie.” Un fior rece ii strabatu sira spinarii si se impinse de langa peretele de faianta. Indeajuns! Isi spunse cu hotarare si deschise cabinetul de medicamente. Lua primul flacon de calmante gasit, il deschise in graba si isi turna doua pastile in palma. Se uita lung la ele si le inghiti band lacom dintr-un pahar de apa. Se intoarse in dormitor si porni televizorul. Se uita absent pe noptiera si zari biletul lui Sergiu. Il citi in graba fara a fi prea atenta la cuvintele frumos asezate pe hartie si il puse inapoi. Isi intoarse privirea catre ecranul televizorului unde o reporterita cu parul ciufulit de vant incerca sa isi pastreze mina profesionala in timp ce vorbea despre, ceea ce parea a fi, o crima oribila. Imaginea se schimba, cameramanul oferind cateva imagini de la locul faptei. Atentia ii fu atrasa imediat de pasarela podului ce facea legatura cu orasul Oriso. Recunoscu desenele fara gust ce imbracau pilonii gri si simti cum i se taie respiratia. Totul se potrivea cosmarului ei…pana la cel mai mic detaliu, inclusiv tufa de trandafiri salbatici ce se inalta pe o mica colina nu departe de locul crimei. ‘Nu…nu se poate…’ Isi spuse ingrozita, privind cu ochii larg deschisi trupul mutilat de arsuri si taieturi adanci, pe brate, pe picioare…pe abdomen, urmand acelasi tipar sinistru din vis. Un portret al victimei aparu pe ecran in speranta ca tanara fara identitate va fi recunoscuta. Adelaide privi lung la portretul victimei, la acei ochi lipsiti de orice emotie ai copilei misterioase pe care o intalnise in ziua precedenta. Nu mai avea vlaga sa tipe, nici macar sa scanceasca. Simti doar cum totul in jurul ei a inceput sa se invarta intr-un ritm alert si apoi nimic. Se prabusi, lasandu-se invaluita de intunericul necrutator.

%d bloggers like this: