Tu esti muza mea…

Leave a comment

Si iata-ma din nou aici, infatisandu-ma in fata ta pentru a mia oara, cautand in paginile tale albe refugiul. Un remediu pentru boala, un descantec pentru blestemul meu. Te admir, cum o fac de atatea ori…atat de frumoasa si de fragila. Tu esti puritate si lumina, o fecioara neprihanita, iar eu intunericul intruchipat, deznadejdea si goliciunea. Imi intinzi mana binevoitoare si imi zambesti cu blandete. Nu iti este oare teama ca iti voi pangari frumusetea cu uratenia mea? Nu imi vei intoarce dezgustata spatele si te vei indeparta? Tu insa ma asculti rabdatoare si iei forma fanteziilor mele descrise prin cuvinte fara de inteles. Esti confidenta mea, tie iti impartasesc secretele si nu ma judeci, indiferent de cat de intunecate si mizere imi sunt gandurile. Esti rasuflarea mea de gheata, divinitatea atotputernica in fata careia ma inclin. Te-am imbracat in metafore, iar la gat ti-am atarnat sirag stralucitor de epitete. Tu ti-ai ridicat semeata fruntea si mi-ai infruntat privirea. M-ai sedus cu gingasia ta si m-ai atras in imbratisarea ta. Ti-am ascultat chemarea si am dat curs dorintelor tale. Mi-ai oferit in dar paradisul, iar eu m-am supus tie. Esti esenta fericirii ce nu poate fi imblanzita de muritorii de rand. Esti muza mea…fara de care nu as putea exista.

Advertisements

Pierduta

2 Comments

Cine sunt? Ce e locul asta? Cum am ajuns aici? Nu imi pot aminti nimic. Atat de mult intuneric…E cineva aici? Un scartait de usa si sunet de pasi apropiindu-se. S-au oprit in fata mea si am asteptat incordata. Ce fel de joc nebunesc e asta? O lumina s-a aprins deasupra, palpaind tematoare. Am inghitit in sec simtind cum inima imi bate nebuneste. Un fosnit de haine mi-a atras atentia si am privit inaintea mea. O fetita cu parul buclat, ce nu putea avea mai mult de zece anisori, ma privea timida pe sub ramele groase ale ochelarilor. Am privit-o lung fara a intelege de ce infatisarea ei imi trezea amintiri dureroase. De ce imi simteam inima strangandu-se vazand acei ochi tristi. Mi-am dres glasul si i-am vorbit soptit.

-Cine esti? De ce esti aici…de ce sunt eu aici? Copila dadu absent din umeri privindu-si captivata pantofiorii negri.  Am inspirat adanc, urandu-mi tremurul din voce.

-Esti singura? Fata clatina din cap insa nu spuse nimic. Ne priveam in tacere fara a sti ce avea sa se intample. Dintr-un motiv anume nu imi puteam dezlipi privirea de a ei. Nu ma puteam desparti de acei ochi caprui in care se putea citi dezamagirea. Buza de jos ii tremura si imi era teama ca va plange. Isi ridica ochii umezi si imi sopti:

-De ce? Am inghitit in sec simtind un gol in stomac, nu pentru ca vedeam o fetita nevinovata plangand, ci pentru ca intelegeam cuvintele ascunse in spatele acelei intrebari. De ce ai facut asta? De ce ai incetat sa mai visezi? De ce ai renuntat la mine? De ce ai ucis copilul din tine? M-am clatinat pe picioare si am cazut in genunchi neputincioasa. Mi-am simtit obrajii umezi. Oare cand incepusem sa plang? Copila se apropie de mine si cu degete ei mici imi sterse lacrimile. As fi vrut sa ii multumesc…sau sa imi cer iertare…insa nu puteam rosti nici un cuvant. Doar un scancet patetic ce facu inconjurul camerei intunecate. Copila zambi trist si clatina din cap. Imi atinse fruntea si disparu in intuneric lasandu-ma singura. Singura si goala pe dinauntru. O epava ce se indrepta fara cale de scapare spre tarmul stancos atrasa de cantecul inselator al sirenelor. “De ce ai ucis copilul din tine?” 

%d bloggers like this: